fbpx

IMFS

Restructurarea unui credit: ce ar trebui să știi - 39154

Restructurarea unui credit reprezintă o operațiune de natură bancară ce își propune să vină în ajutorul clienților, în vederea depășirii unor situații care presupun presiune financiară. Astfel de situații intervin de-a lungul perioadei de derulare a contractului, și pot fi: pierderea locului de muncă (întreruperea activității), o scădere de salariu, diminuarea veniturilor, probleme de ordin medical, invaliditate, grad de îndarorare majorat, modificarea cursului de schimb și altele.

Restaurarea are drept scop ajutarea și facilitarea clientului, în vederea depășirii dificultăților și perioadei grele din punct de vedere financiar prin care trece. Reducerea capacității de muncă și de realizare a veniturilor, schimbarea angajatorului – toate pot avea un impact violent asupra capacității creditatului de a-și plăti ratele lunare aferente creditului. Prin urmare, ratele nu pot fi amânat, dar nu pot fi nici plătite, și se ajunge într-o conjunctură nedorită pentru ambele părți.

Restaurarea unui credit – pași generali

În cazul în care te regăsești în una din situațiile acestea, află că poți oricând contacta banca și discuta problemele cu care te confrunți. De fapt, ai posibilitatea de a face acest lucru nu doar în momentul apariției probleme, ci și în cazul în care anticipezi faptul că vei trece printr-o astfel de perioadă mult mai solicitantă financiar. Poți oricând renegocia contractul de credit sau mai bine zis clauzele din contract care sunt puternic afectate de criza financiară prin care treci.

Iată care sunt pașii care ar trebui urmați:

  • Stabiliți o întâlnire, tu și reprezentantul băncii, la sediul băncii care ți-a oferit creditul;
  • Îi semnalezi problemele de natură financiară cu care te confrunți, precum și de ce crezi că acestea ar afecta posibilitatea de rambursare lunară conform contractului;
  • Completezi documentele solicitate de către creditor, prin care se va număra și cererea de restructurare a creditului;
  • Se va efectua o analiză specifică din partea băncii;
  • Se va veni cu o decizie pe baza analizei efectuate.

De-a lungul procesului de restructurare a creditului, finanțatorul va urmări să obțină o soluție de rambursare cât mai avantajoasă pentru ambele părți. Cu alte cuvinte, se va pune la punct un nou plan de rambursare, care trebuie atât să poată sprijini clientul pe perioada crizei financiare prin care trece, cât și să poată asigura un nivel optim al soldului creditului și riscurilor de credit și de nerambursare – acestea din urmă reprezintă avantajele finanțatorului.

Soluții pentru restructurarea creditelor

Există mai multe soluții viabile pe care clientul le poate lua în considerare în momentul în care apelează la o astfel de alternativă de restructurare. Acestea sunt valabile și pentru persoanele care întâmpină probleme majore în rambursarea unui credit. Soluțiile sunt valabile de obicei la majoritatea finanțatorilor (bancari, INF) de pe piață, dar este de dorit să alegi întotdeauna acea alternativă ale cărei clauze se aliniază perfect cu resursele și posibilitățile tale financiare.

Printre ele se numără perioada de grație parțială, totală, capitalizarea restanțelor înregistrate, prelungirea scadenței finale (diminuarea ratei lunare), transformarea unei facilități de credit de tip revolving sau linie de credit într-un credit care presupune plata unei rate lunare, conversia valutară a creditului (modificarea valutei), reducerea nivelului dobânzii, precum și posibilitatea de refinanțare a creditului.

 

Articole asemanatoare
Suna!